Vorba ca poligon de încercare. În public sau la TV

Ai apărut vreodată la TV? Îi consideri pur şi simplu fără frică pe cei care au curajul să lucreze în televiziune, cu precădere în faţa camerei de luat vederi? Ei bine, într-un cadru nici oficial, nici neoficial, ci neconvenţional, participanţii ediţiei lunii Aprilie a Clubului nostru de Public Speaking au putut „gusta” din deliciile live-urilor de pe platoul de emisie sau „de pe teren”.

Această temă, contrar suspiciunilor dar conform aşteptărilor noastre, s-a integrat extrem de bine ca moment central al unei seri care prin definiţie se axează pe vorbitul în public. Comparând vorbitul în public cu vorbitul la TV, participanţii au avut şansa de a vedea pe viu particularităţile ambelor genuri de vorbit, precum şi registrul diferit de emoţii experimentate.

Termenul „versus” a fost folosit doar pentru a putea exprima în cuvinte ceva ce nu a fost, de fapt, competiţie – farmecele sunt diferite, restricţiile unele, potenţialul altul, dar nivelul de profesionalism este înalt în ambele cazuri. De asemenea, şi frumuseţea este un atribut al ambelor registre.

Şi ce este mai frumos decât să experimentezi ambele situaţii într-o atmosferă prietenoasă, destinsă, îngăduitoare şi elegantă totodată? Secretul a fost bine păstrat între pereţii de sticlă de la Coffeol, pereţi după care trecătorii îşi puteau imagina că aici se întâmplă orice, de la filmarea unui spot publicitar la înregistrarea unei emisiuni de umor, mai puţin evidentul: seara în cauză a fost un poligon de încercare.

Cea care a făcut cinste evenimentului se numeşte Rodica Buliga, invitatul special. Deşi este colega noastră, nu am ştiut pe deplin la ce să ne aşteptăm, surpriza a fost de proporţie şi plăcută. Împreună cu echipa ei de la PloieştiTV, ne-a oferit ulterior un suvenir:

Nouă suvenir, ţie o referinţă la ceea ce a fost seara de 29 Aprilie.

Numai patru temerari şi-au înfruntat temerile şi s-au lăsat daţi ca exemplu – sau contra-exemplu, dar în principiu publicul a fost activ, prezent, interesat şi interesant. Poate în ediţia următoare vei face şi tu parte din acest public pe care noi îl iubim.

Sau poate vei fi al cincilea temerar… Cine ştie? 

Silvian David

 

Postat de Silvian David in categoria Public Speaking
la data de 11 mai 2015 ora 14:47